PRESA DESPRE PLDM

Alexandru Tănase:„Regimul Voronin se menţine pe un singur lucru – pe frică”

E-mail Print PDF

La cinci luni de la formarea Consiliului Municipal Chişinău (CMC) şi la mai bine de jumătate de lună de la alegerea preşedintelui CMC şi a celor patru viceprimari, Alexandru Tănase, preşedintele fracţiunii Partidului Liberal Democrat din CMC, estimează care este situaţia actuală din Primăria capitalei. Aflaţi, de asemenea, din interviul ce urmează de ce a decis cunoscutul jurist să se lanseze în politică şi cum vede acesta viitorul Partidului Comunist la alegerile din 2009.

- Domnule Tănase, a trecut deja mai bine de jumătate de lună de la alegerea viceprimarilor de Chişinău şi a preşedintelui Consiliului Municipal al capitalei, puteţi spune că s-a urnit în sfârşit carul din loc la primărie?

Carul la primărie nu s-a prea mişcat nici în ultimii 15 ani. Ca să fiu sincer, abia după 3 iunie lucrurile au început să se mişte într-o direcţie clară. Blocajul pe care l-am preluat de la comunişti se datorează în cea mai mare parte volumului mare de acte acumulate şi nesoluţionate încă din anul 2005. Managementul documentelor în primărie este acelaşi ca şi acum 20 de ani. De aici pornesc toate blocajele, iar noi suntem forţaţi să acţionăm mai degrabă ca o echipă de pompieri decât ca persoane care adoptă decizii.

Spre exemplu, pe parcursul ultimei şedinţe a Comisiei Juridice am examinat peste 100 de proiecte de decizii care se prăfuiesc ani de zile în mesele primăriei. Cu asemenea ritmuri este complicat să verifici fundamental legalitatea tuturor actelor care sunt prezentate consiliului spre adoptare. Ne bucură faptul că am ajuns la o înţelegere principială cu preşedintele consiliului ca acest mecanism să fie modernizat. În caz contrar, atât consilierii, cât şi primarul general vor rămâne un instrument în mâinile birocraţilor.

- Care este acum situaţia în cadrul majorităţii formate în CMC? În ce măsură reuşeşte aceasta să colaboreze cu celelalte fracţiuni rămase în opoziţie?

Formarea majorităţii în Consiliul Municipal n-a fost un proces simplu. Fiecare fracţiune care a acceptat să facă parte din majoritatea necomunistă a făcut mai multe cedări pentru a ajunge la un compromis. Este adevărat că procesul de formare a coaliţiei a durat mai mult decât ne-am fi dorit. Cu toate acestea, contrar speculaţiilor din presa comunistă, durata procesului n-a afectat funcţionarea consiliului sau a primăriei. N-a existat nicio problemă a oraşului care să nu fi fost rezolvată calitativ şi în termen. Este pentru prima dată când procesul de formare a coaliţiei democratice din CMC s-a bazat pe sinceritate şi transparenţă. Sunt convins că societatea a văzut diferenţa dintre votul din 11 octombrie 2007 şi alte voturi istorice. Schimbarea deja s-a produs. Pentru prima dată în ultimii ani avem un primar care nu fură şi o majoritate care nu tolerează hoţia. Vreau să-i asigur pe toţi că de acum încolo lucrurile vor merge anume aşa.

- În ultimul timp, au devenit tot mai dese comentariile dure ale preşedintelui Voronin la adresa administraţiei locale a capitalei. Chiar recent şeful statului a declarat într-un interviu că actuala conducere a capitalei va distruge oraşul. Cum comentaţi aceste aprecieri date de Voronin?

Voronin nu are niciun drept moral să critice pe cineva în această ţară, cu atât mai mult noua administraţie a municipiului Chişinău. Ei au jefuit acest oraş mai straşnic decât hoardele tătaro-mongole. Până la 3 iunie 2007, municipalitatea lucra exclusiv pentru familie şi nu pentru locuitorii oraşului. Toate proiectele derulate de comunişti aveau ca scop alocarea contractelor publice firmelor controlate de familie. Uitaţi-vă ce catastrofă au provocat la lacul din Valea Morilor. Au distrus stadionul republican sub pretextul reconstrucţiei, dar acum declară că oraşul n-are nevoie de stadion în centru. Se vehiculează ideea că terenul va fi vândut pentru construcţii. Pe un alt teren de sport din centrul oraşului, partidul comunist îşi înalţă un palat mai mare ca Palatul Republicii. Poate ar fi cazul să-l întrebăm din ce cotizaţii partidul comunist cheltuieşte sute de milioane pentru asemenea palate? După ce au pierdut primăria şi nu mai pot să-şi asigure firmele de construcţii cu terenuri, guvernul intenţionează să demoleze clădirea Spitalului Republican de Ortopedie şi Traumatologie din bd. Ştefan cel Mare, iar terenul să-l preia firmele familiei pentru construcţia de case. După ce au plecat de la primărie ei ne-au lăsat o gaură în buget de jumătate de miliard de lei, iar noi trebuie să găsim cum să o acoperim. Sunt sigur că pentru a se menţine la putere Voronin şi familia vor face tot posibilul ca lucrurile în oraş să meargă cât mai prost.

- Ştim că sunteţi membru al Partidului Liberal Democrat, lansat recent în R. Moldova. De aceea, nu pot să nu vă întreb ceea ce vrea să afle mai multă lume. De ce aţi decis să intraţi în politică şi de ce aţi decis să debutaţi în PLD?

În calitate de avocat, m-am ocupat în mod prioritar de protecţia drepturilor omului. La un moment dat, am ajuns la concluzia că nu este suficient doar să mergi în instanţă sau să câştigi dosare la Curtea Europeană. Cred că este mai eficient să te faci auzit într-un for ce depăşeşte cadrul sălilor de judecată. În acest sens, implicarea în viaţa publică oferă mai multe oportunităţi de a influenţa adoptarea unor decizii ce pot îmbunătăţi vieţile oamenilor. Nu este un secret că implicarea mea în politică s-a datorat deciziei domnului Vladimir Filat de a candida pentru funcţia de primar general al mun. Chişinău. În momentul în care s-a decis fondarea Partidului Liberal Democrat, am considerat că este corect să fiu alături de el. Actualmente, la PLD au aderat mulţi oameni care pe lângă o prestaţie morală au pregătirea, capacităţile şi experienţa necesară pentru a putea să determine o schimbare cardinală în viaţa publică.

- Ştim că mai mulţi membri şi chiar organizaţii teritoriale ale altor partide au aderat pe parcursul ultimelor săptămâni la PLD. De ce credeţi că au decis aceştia să se alăture noii formaţiuni politice?

PLD nu şi-a propus niciodată o creştere pe seama altor partide. Oamenii sunt liberi să aleagă din ce partid fac parte. Din alt punct de vedere, în provincie lumea a obosit de veşnicii lideri de la Chişinău care o dată la patru ani cerşesc voturile, după care patru ani hibernează în parlament. Lumea este alta, oamenii vor să fie parte a unui partid viu şi dinamic care are şanse reale de a lua puterea în 2009. Spre deosebire de alţii, PLD va lupta pentru a prelua puterea, dar nu pentru a trece pragul electoral. Lumea simte acest lucru şi de aceea vine la noi.

- Cum decurge procesul de înregistrare a PLD la Ministerul Justiţiei?

Procedurile legale de înregistrare sunt destul de sofisticate. Îl cunosc personal pe ministrul Justiţiei, Vitalie Pârlog, ştiu de ce este capabil şi n-o să mă mire prea tare dacă vor „apărea” obstacole la înregistrare. Anume de aceasta suntem deosebit de atenţi la respectarea procedurilor şi nu vom oferi niciun motiv pentru a refuza înregistrarea. În cazul în care Ministerul Justiţiei va recurge la ilegalităţi, îi vom obliga să ne înregistreze prin instanţă de judecată.

- Vladimir Voronin susţine că partidele din opoziţie nu au perspectivă politică în R. Moldova. Dvs., în calitate de membru al unei formaţiuni politice care s-a declarat din start în opoziţie faţă de puterea comunistă, ce părere aveţi vizavi de această afirmaţie a şefului statului?

Nu ştiu la ce partide se referă Vladimir Nicolaevici, dar el în mod sigur nu are niciun viitor politic. Dacă până acum n-a înţeles acest lucru, este cu atât mai rău pentru el. Regimul Voronin se menţine pe un singur lucru – pe frică. La 3 iunie, oamenii au demonstrat că au învins frica din ei. Nu am niciun dubiu că în 2009 din gruparea Voronin nu se va alege mare lucru. Nu va fi simplu, deoarece în slujba regimului rămâne a fi un aparat pe cât de represiv, pe atât de periculos. Aceştia se vor opune cu toate fiinţa plecării de la putere, dar nimic nu-i va ajuta. Revin la ceea ce am spus anterior - suntem în secolul 21. Secera şi ciocanul sunt atribute de muzeu pentru actuala generaţie. Cum i-am învins la primărie, la fel îi vom mătura şi de la guvernare.

- Vă mulţumim!

 

Adelina Coroi, Jurnal de Chişinău



PRIORITĂŢILE PLDM
PLDM TV
Banner