Astăzi, la Bruxelles, a avut loc ceremonia oficială de lansare a negocierilor privind instituirea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană (DCFTA). La eveniment au participat: Premierul Vlad Filat, Comisarul European pentru Comerţ, Karel De Gucht, ministrul de Externe al Poloniei, Radoslaw SIKORSKY, el reprezentînd şi Preşedinţia în exerciţiu a UE.
După cum relatează TRIBUNA, Prim-ministrul a spus că lansarea negocierilor pentru instituirea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, reprezintă o nouă etapă în colaborarea moldo-comunitară.
„Este un eveniment mult aşteptat de Republica Moldova, pentru realizarea căruia au fost depuse eforturi sporite, implementîndu-se o serie de reforme necesare, în conformitate cu recomandările Comisiei Europene din noiembrie 2010”, a precizat Vlad Filat.
Potrivit spuselor sale, pentru Republica Moldova, lansarea negocierilor şi ulterior instituirea Zonei de Comerţ Liber reprezintă nu doar un pas înainte în apropierea ţării de UE, ci şi o cale de continuare a procesului de modernizare a ţării, de dezvoltare în conformitate cu principiile unei economii de piaţă viabile şi prospere.
La rîndul său, Karel De Gucht, Comisar European pentru Comerţ a menţionat că demararea negocierilor de instituire a Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător va conduce la aprofundarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi UE.
Comisarul European a urat succese participanţilor în procesul de negocieri, exprimîndu-şi certitudinea că acestea se vor solda cu un rezultat pozitiv pentru ambele părţi.




















