„Ne place şi sîntem obişnuiţi să afirmăm că ”copiii sunt viitorul nostru, sînt viitorul acestei ţări”. Nu încape nici o îndoială aici, dar mi se pare incompletă fraza”. O declaraţie în acest sens a făcut Prim-ministrul Vlad FILAT la lansarea consultărilor publice pentru elaborarea unei noi Strategii de protecţie a familiei şi copilului în Republica Moldova
După cum transmite TRIBUNA, Premierul a spus că copiii: nou născuţii, preşcolarii, adolescenţii, şi cei la care ne referim ca tineri, sînt în primul rînd parte din prezent.
„Ei sînt aici şi acum. Şi aşteaptă atenţia noastră maximă în acest moment. Pentru avea o educaţie excelentă, o sănătate mai bună, un mediu mai curat, un trai lipsit de violenţă, o viaţă fericită alături de cei dragi”, a accentuat Vlad FILAT.
În acelaşi timp, Premierul a atras atenţia asupra altei sintagme utilizate foarte des că ”familia este celula societăţii”.
„Familia este primul cerc de viaţă pentru orişicine. Iar aceasta înseamnă primul cerc de motivaţie, de educaţie, de ajutor, de suport şi primul colac de salvare dacă doriţi. Şi exact din această cauză familia trebuie să devină un subiect al politicii statului exact atît de important ca şi cetăţeanul ca individ, ca subiect aparte”, a spus Prim-ministrul.
Scopul acestor consultări este elaborarea unei Strategii unice în domeniul protecţiei familiei şi copilului care va înlocui multitudinea de strategii şi planuri existente actualmente. Termenul document ar putea 2020 pentru a se putea alinia strategiei naţionale de dezvoltare „Moldova 2020”, dar şi pentru a coincide cu principalele acte de politici din Uniunea Europeană.
www.tribuna.md

















