SERVICIUL DE PRESĂ AL PLDM

(video) Vlad Filat a arborat cel mai mare Tricolor din ţară

E-mail Print PDF

PLDM Republica Moldova marchează, astăzi, 27 aprilie, Ziua Drapelului. Cu această ocazie, deputaţi, miniştri, dar şi membri ai Partidului Liberal Democrat din Moldova au participat la solemnitatea de arborare a unui imens Tricolor în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Drapelul de Stat al Republicii Moldova a fost arborat de Premierul Vlad Filat, Preşedintele PLDM.

Catargul  Drapelului de Stat  are  trei metri, iar draperia are dimensiunile de 7 metri lungime și 3,5 metri înălțime. Imensul tricolor cântărește circa 5 kilograme.

Vlad Filat a declarat că evenimentul de astăzi este un nou început pentru toţi şi a îndemnat cetăţenii să-şi iubească şi mai mult ţara, şi mai mult compatrioţii.

„Înainte să ne întrebăm ce a făcut țara pentru noi, trebuie să ne întrebăm ce am făcut noi pentru țară. Este important ca zi de zi, acţiune de acţiune, fiecare dintre noi să făurim pentru această ţară și pentru viitorul ei”, a menționat Vlad Filat.

Premierul a adus mulţumiri celor care, la începutul anilor 90 ai secolului trecut, au votat independenţa şi simbolurile naţionale.

Vlad Filat a anunţat că, în 2012, în alte trei cele mai înalte locaţii din Moldova vor fi arborate drapele de dimensiuni impunătoare.

Ziua Drapelului a fost instituită de Parlament la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputaţii primului legislativ.

 

Felicitări

Sincere felicitări cu ocazia zilei de naştere domnului

Marin Veremciuc

membru al Consiliului Politic Naţional al PLDM

Căutare

Autentificare


PRIORITĂŢILE PLDM
PLDM TV
Banner