Astazi, toate instituţiile importante din la Orhei au arborat pe edificiile lor Drapelul de Stat.
Multe instituţii nu dispuneau de simbolul naţional al Republicii Moldova, astfel că au apreciat gestul liberal democraţilor de a oferi Tricolorul în cadrul Campaniei “Arborează Drapelul”.
La ceremonia de înmânare a Drapelului de Stat, desfăşurată la Colegiul Pedagogic, au fost prezenţi peste 400 de studenţi şi pedagogi. Tricolorul a fost donat de către deputatul Petru Ştirbate, care i-a îndemnat pe viitorii învăţători să cinstească însemnele statului şi să educe în discipolii lor sentimentul de mândrie naţională.
De asemenea, drapele au fost înmânate colectivului Direcţiei Stări Excepţionale şi gimnaziului din satul Mitoc, raionul Orhei.
Şi Raionul Basarabeasca s-a inclus în Campania “Arborează Drapelul”. Tricolorul a fost înmânat colectivului CFM şi grădiniţei “Guguţă” din s. Sadaclia, primăriei şi grădiniţei din s. Carabetovca.


















