Partidul Liberal Democrat din Moldova are o poziţie tranşantă privind necesitatea asigurării condiţiilor optime pentru exercitarea dreptului la vot al concetatenilor nostri aflaţi peste hotare, la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009.
Avînd mandatul mai multor comunităţi ale moldovenilor din Irlanda, Marea Britanie, Spania şi Italia, PLDM îşi asumă rolul de avocat al acestora pentru a determina regimul comunist să le respecte dreptul legitim de a vota. În acest sens, PLDM va întreprinde mai multe acţiuni la nivel european pentru sensibilizarea organismelor internaţionale, care se ocupă de monitorizarea proceselor electorale şi respectarea drepturilor omului, să intervină pe lîngă autorităţile comuniste în vederea creării condiţiilor necesare pentru exercitarea dreptului la vot a peste un milion de cetăţeni ai Republica Moldova.



Partidul Liberal Democrat din Moldova a organizat duminică, 8 februarie, în Scuarul Teatrului de Operă şi Balet, un miting de protest faţă de refuzul autorităţilor comuniste de a asigura dreptul la vot al cetăţenilor Republicii Moldova, aflaţi peste hotare. La acţiune au participat peste 4000 de persoane, membri şi simpatizanţi ai Partidului Liberal Democrat din Moldova, cetăţeni din capitală şi din toate raioanele ţării.














