ŞTIRILE PLDM

Iurie Leancă: „Şansele de a avansa spre UE vor veni odată cu instalarea unei guvernări democratice”

E-mail Print PDF

ILInterviu cu Iurie LEANCĂ, candidat pe listele PLDM pentru alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009.

- Domnule Iurie Leancă, cum au resimţit cancelariile occidentale impactul evenimentelor din 7 aprilie 2009?

- Ceea ce s-a întâmplat la Chişinău imediat după alegerile din 5 aprilie 2009 s-a transformat, cu siguranţă, într-un şoc puternic pentru toată lumea. Să nu uităm că cele mai importante canale internaţionale de ştiri ofereau spaţii considerabile evenimentelor de la Chişinău. Cu toate încercările oficialităţilor moldovene de a prezenta lucrurile distorsionat şi tendenţios, impactul acestor evenimente asupra cancelariilor occidentale a fost uriaş. Asta se poate desprinde din toate poziţiile şi atitudinile exprimate de înalţi oficiali occidentali, dar, în primul rând, din documentele adoptate de forurile europene cu referinţă la situaţia din Republica Moldova.

- Au fost cumva aceste evenimente neaşteptate pentru europeni?

- Se poate să fi fost neaşteptate pentru cetăţenii europeni de rând, nu însă şi pentru cei care sunt, într-un fel sau altul, antrenaţi în structurile politice continentale. Pentru aceştia din urmă Republica Moldova reprezintă, din 2001 încoace, un stat cu probleme, un stat care nu îşi onorează multe din angajamentele asumate pe plan regional şi continental. Şi aici e tocmai locul să amintim şi de Planul de Acţiuni UE-RM, un document foarte important pentru ţara noastră, dar neglijat de autorităţi. La capitolele democraţie, libertatea presei, drepturile şi libertăţile omului, Republica Moldova este percepută ca un stat cu regim autoritar şi plasată în vecinătatea imediată a Belarusuluii. Cu o asemenea imagine, integrarea europeană a ţării noastre devine foarte problematică, dacă nu chiar imposibilă. Nimeni din oficialii europeni nu ne-o va spună direct, dar e cazul să înţelegem noi înşine că şansele de a avansa pe calea spre UE vor veni doar odată cu instalarea unei guvernări democratice la Chişinău. O guvernare care să fie capabilă să gestioneze procesul complex de preaderare şi aderare şi astfel să răspundă aşteptărilor majorităţii absolute a cetăţenilor noştri care susţin acest proces.

- Cunoaştem reacţiile dure ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi ale Parlamentului European faţă de comportamentul instituţiilor statului în timpul evenimentelor din 7 aprilie şi în zilele ce au urmat. Care sunt cele mai importante recomandări ale acestor foruri europene şi la ce poate duce ignorarea recomandărilor de către actuala guvernare comunistă?

- APCE a cerut să nu fie aplicate dispoziţiile Codului Electoral care interzic persoanelor cu dublă cetăţenie să ocupe funcţii publice, a invitat autorităţile moldovene să reia reforma legislaţiei electorale, să revizuiască imediat listele electorale, să creeze mecanisme şi proceduri care să permită cetăţenilor moldoveni de peste hotare să-şi exercite efectiv dreptul la vot. Este important de reţinut faptul că APCE nu s-a lăsat indusă în eroare de propaganda comunistă, exprimându-şi dezacordul faţă de afirmaţiile autorităţilor moldovene care au acuzat Opoziţia de tentativă de lovitură de stat. Instituţia europeană a îndemnat să fie imediat pornită o anchetă independentă care să examineze aprofundat cazurile de violenţă, iar persoanele vinovate să fie atrase la răspundere.

Parlamentul European a fost şi mai categoric, cerând tranşant autorităţilor RM să se conformeze angajamentelor şi obligaţiilor internaţionale asumate în ceea ce priveşte democraţia, statul de drept şi drepturile omului. Parlamentarii europeni au insistat ca toţi cei ce s-au făcut răspunzători de brutalitate şi violenţe îndreptate împotriva persoanelor reţinute după 7 aprilie să fie aduşi în faţa justiţiei. De asemenea, ei au condamnat campania de hărţuire împotriva jurnaliştilor, a reprezentanţilor societăţii civile şi ai partidelor din opoziţie, îndeosebi arestarea şi expulzarea jurnaliştilor, întreruperea accesului la pagini de internet şi la posturi de televiziune, emiterea de mesaje propagandistice pe posturile publice şi blocarea accesului reprezentanţilor opoziţiei la mass-media publice.

Din păcate, comuniştii nu s-au conformat niciuneia din recomandările cuprinse în Rezoluţia APCE nr. 1666 din 29 aprilie şi în Rezoluţia Parlamentului European din 7 mai 2009. Ignorarea acestor recomandări arată cât de fals este demersul proeuropean al regimului Voronin şi ce perspective sumbre ne aşteaptă pe toţi cetăţenii acestei ţări în eventualitatea rămânerii în continuare a comuniştilor la putere.
 
- Cum credeţi, de ce Voronin a cerut introducerea vizelor pentru cetăţenii români şi expulzarea ambasadorului României? Şi cum califică statele occidentale acest caz?

- Voronin nu avea nicio probă concludentă şi nu are nici acum pentru a lua asemenea decizii. Nu poate fi exclus faptul că el a executat o comandă a Moscovei, plătindu-şi astfel poliţele pentru sprijinul politic şi electoral de care a beneficiat din partea Rusiei. Astfel se încearcă izolarea Republicii Moldova de spaţiul european şi menţinerea ei în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse.

Faţă de acest caz fără precedent statele occidentale şi-au expus poziţia prin intermediul aleşilor lor în Parlamentul European. Respectiva poziţie comună se regăseşte în aceeaşi Rezoluţie din 7 mai, în care Parlamentul European „deplânge ferm decizia autorităţilor moldovene de extrădare a ambasadorului român şi de introducere a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii acestui stat-membru al Uniunii Europene; insistă asupra faptului că discriminarea cetăţenilor UE pe baza originii lor naţionale nu este acceptabilă şi solicită autorităţilor moldovene reinstituirea regimului lipsit de vize pentru cetăţenii români”. Iar în concluziile din 16 iunie ale Consiliului Miniştrilor de Externe ai ţărilor-membre ale Uniunii Europene se condiţionează expres începerea negocierilor asupra noului tratat RM-UE de soluţionarea acestei probleme. Dar este important să ne dăm seama că prin această decizie arbitrară s-au adus prejudicii, înainte de toate, Republicii Moldova şi cetăţenilor săi: chiar şi autorităţile recunosc că impunerea vizelor pentru cetăţenii români au afectat schimburile comerciale cu România şi au diminuat fluxurile investiţionale româneşti în ţara noastră. Şi asta în plină criză economică!

- Federaţia Rusă întotdeauna ţine partea dictatorilor?

- Nu întotdeauna, ci numai atunci când i-o cer interesele ei politice şi geopolitice. Dacă Republica Moldova trebuie ţinută într-o stare de izolare, e bun şi comunismul de grotă al lui Voronin, chiar dacă în Rusia comunismul a fost trecut demult pe necarosabil.

- Ce veţi face dacă şi după alegerile din 29 iulie va fi imposibil de ales un şef de stat?

- Vom fi la fel de principiali, pentru că în comportamentul comuniştilor nu a intervenit nimic din ceea ce ne-ar face să ne schimbăm atitudinea faţă de ei. Dimpotrivă, au devenit mai agresivi, mai cinici, mai setoşi de răzbunare. Cred însă că în viitorul parlament vom avea o altă configuraţie, care ne va permite să deblocăm criza politică.

- Vă mulţumesc!

Alexandru Damian , www.timpul.md

 

Felicitări

Sincere felicitări cu ocazia zilei de naştere domnului

Marin Veremciuc

membru al Consiliului Politic Naţional al PLDM

Căutare

Autentificare


PRIORITĂŢILE PLDM
PLDM TV
Banner