Protagoniste - membre ale Organizaţiei Femeilor Liberal Democrate
Ce v-a făcut să vă implicaţi în politică, un domeniu “minat” pentru femei?
Lidia Crăciun: Dorinţa de a schimba lucrurile în societate şi de a face un viitor mai bun pentru copiii mei. M-am săturat de stagnarea la care am fost martoră pînă acum. Toată lumea se mişcă într-o direcţie, iar noi – în cea opusă. Pentru ca să nu ne uităm în permanenţă cu individie la cei din străinătate, trebuie să ne implicăm şi să ne creăm aceleaşi condiţii şi posibilităţi de a ne afirma aici, la noi acasă.
Olga Musteaţă: De cînd am devenit mamă, mă gîndesc numai la viitorul copiilor mei. Este cea mai bună motivaţie, pentru a mă implica în politică. Vreau să fac ceva pentru copiii mei, ca ei să trăiască altfel decît noi, să aibă un alt viitor aici, la noi acasă.
Diana Balan: Femeea, implicîndu-se în politică, are mai multe şanse să le redea oamenilor încrederea. Or, la ora actuală, lumea este descurajată, dezamăgită, iar o femee, în asemenea cazuri, e mult mai credibilă. Femeile au dovedit că se descurcă în toate domeniile. Cred că ar face faţă şi în politică, dacă ar fi mai multe.
Claudia Prepeliţă: Implicarea mea în politică porneşte din nevoia schimbării, dar şi din faptul că-mi pasă cu adevărat de viitorul copiilor mei, dar şi de viitorul ţării în care trăiesc, şi înseamnă multă dragoste pentru cei din jur, dar şi acţiune imediată, pentru că fiecare clipă contează; înseamnă a pune faptele înaintea cuvintelor şi rezultatele înaintea presupunerilor.
Nina Movileanu: Am înţeles, de-a lungul anilor, că în toată lumea femeile se implică mult în politică. Un exemplu elocvent este Angela Merkel, sau Hilary Clinton. Sînt o mulţime de femei care s-au afirmat prin profesionalism şi voinţă. Mi-am pus întrebarea: de ce nu eu în ţara mea? Am investit foarte mult în copiii mei şi, ca orice mamă, mi-i doresc, la bătîrneţe, aproape. Ce-am ajuns? Am doi copii în străinătate, copii buni, care muncesc pentru alte ţări. De ce să nu muncească acasă, pentru ridicarea bunăstării poporului nostru? Aceasta a fost principala motivaţie. O perioadă, am fost devotată unor idei cu care am crescut. Dar am înţeles că nu poţi merge orbeşte înainte. De aceea avem creier: să analizăm şi să ne restructurăm. Aici, aliaţii mei au fost copiii care mi-au spus: „Mamă, poţi şi trebuie s-o faci”.
Cît e de uşor, într-o lume dominată de bărbaţi, cum e în R.Moldova, să te afirmi în politică?
Nina Movileanu: Uşor n-a fost, nu este şi nu ştiu dacă va fi. Totuşi, noi ne-am avîntat în luptă. Ştim că vom face treabă. De ce-i greu? Pentru că mentalitatea moldoveanului rămîne aceeaşi: femeia trebuie ţinută la cratiţă şi să nu se implice în ceva atît de complicat cum ar fi politica. Dar femei remarcabile există de cînd lumea, iar azi, mai mult ca niciodată, ele îşi fac auzite vocile. Un exemplu pentru noi este Loreta Handrabura, profesor universitar. La întrebarea: „Cum ar arăta R.Molodva, dacă ar fi administată de mai multe femei?”, dînsa a răspuns: „Cu certitudine, nu ar fi mai prost administrată, căci femeile sînt mai abile în rezolvarea conflictelor, promovează transparenţă, au o poziţie fermă împotriva crimelor, sînt mai receptive faţă de alegători”.
Lidia Crăciun: E foarte greu. O femeie trebuie să fie cu mult mai bună, ca să poată cîştiga respectul. Uneori, bărbatul începe să fie iritat, simţind că femeia de alături e mai puternică decît el. Asta e mentaliatea predominantă în R.Moldova: la conducere trebuie să fie numai bărbaţi. Trebuie să schimbăm această mentalitate şi trebuie să avem încredere în femei.
Diana Balan: Această mentalitate poate fi schimbată din copilărie, de la educaţia din familie, de la educaţia feciorilor de către mame. Dacă va fi un număr mai mare de femei în organele de conducere, s-ar schimba şi cultura politică.
Olga Musteaţă: Noi nu vrem mult. Doar 50% la 50%. Să fie dreptate. Politica este considerată un teren al bărbaţilor. Dacă vor păşi femeile pe acesta, ele fiind mult mai organizate, mai responsabile, s-ar putea ca ei să piardă din autoritate, în primul rînd. Dacă nu vor fi nici în politică, atunci unde vor fi? De aici şi atitudinea faţă de femeile ce se implică în politică.
Claudia Prepeliţă: Este greu să te afirmi într-o societate bazată pe legi emise de bărbaţi, dar este posibil, asumîndu-ţi multe riscuri. E o necesitate a zilei. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că femeile reprezintă peste 50% din populaţie. Cred că ele sînt cele care sensibilizează, cele care luptă, cele care fac ca lucrurile să se mişte mai uşor.
Cît de reală ar fi, în următorii ani, accederea unei femei în funcţia de şef al statului?
Claudia Prepeliţă: Nu cred că în viitorul apropiat vom avea o femeie care ar avea şanse să acceadă la o asemenea funcţie. Problema e în inegalitatea drepturilor. Bărbaţii sînt totuşi mai promovaţi, ei consideră că funcţiile-cheie trebuie să le aparţină. Femeia este uşor dată la o parte. Din această cauză nu avem femei în politică, care s-au promovat, care au un cuvînt de spus.
Lidia Crăciun: Nu ştiu cît de real e să acceadă în această funcţie o femeie, dar cert e faptul că trebuie să avem mai multe femei şi în Parlament, şi în Guvern, şi în consiliile locale. Sînt ferm convinsă de asta. Depinde şi de noi. Dacă femeile ar avea forţa să se implice în politică, cu experienţa pe care o au, cu competenţele pe care le au, cred că ar fi într-un număr mult mai mare în organele de conducere. Trebuie să demonstrăm că merităm şi putem.
Nina Movileanu: Trebuie să fim unite în ideea pe care o avem. Dacă vom fi unite, cu paşi mici, dar siguri, vom reuşi. Trebuie să readucem în ţară potenţialul uman enorm. Au plecat, cu părere de rău, mai mult femeile. Bărbaţii stau acasă, în fotolii, iar femeile cîştigă la munci în străinătate. Banul însă îl diriguiesc bărbaţii. E o absurditate.
În curînd, s-ar putea să avem alegeri repetate. Cum vedeţi listele? Credeţi că în primele 20 de locuri, în lista PLDM, vor apărea mai multe femei?
Olga Musteaţă: Nu vreau să fiu pesimistă, dar realitatea e dură: nu cred că vor fi schimbări. Dar trebuie să ne unim, ca să putem schimba situaţia. Să nu fim noi nicovala, ci ciocanul.
Claudia Prepeliţă: Trebuie să fim unite, căci numai astfel putem fi o forţă. Iar atunci cînd eşti o forţă, eşti deja luat în seamă, eşti auzit.
În 2011, vom avea alegeri locale. Credeţi că atunci situaţia ar putea să se schimbe?
Lidia Crăciun: Eu sînt optimistă, căci domnul preşedinte al PLDM, Vlad Filat, a menţionat, la una din conferinţele de presă, că acolo unde au lucrat femeile în electorală, rezultatele au fost foarte bune. Deci, pe viitor trebuie să promovăm femeile. Sper că aceste cuvinte au fost spuse din toată inima, şi nu de dragul ziariştilor. Vom căuta posibilităţi şi modalităţi de a promova în consiliile locale şi raionale cît mai multe femei, căci le avem: bune, profesioniste, care s-ar descurca de minune. Nici un partid din Moldova nu are o organizaţie de femei atît de bine pusă la punct ca şi PLDM. Sper mult că domnii noştri de la conducere, văzînd activismul femeilor, să le dea o şansă în plus.
Olga Musteaţă: Există o piedică pentru femei. Sîntem prea mult implicate în grijile cotidiene, ceea ce le face pe multe femei să renunţe mai uşor la activitatea lor politică.
Nina Movileanu: Sper că situaţia se va schimba, mai ales că avem în fruntea organizaţiei de femei a PLDM o doamnă activă, de o înaltă ţinută morală. Este vorba de Liliana Palihovici, preşedinta organizaţiei de femei a PLDM
Cît de pregătiţi sînt bărbaţii noştri să accepte în funcţia de preşedinte de raion o femeie?
Claudia Prepeliţă: Nu vor recunoaşte uşor calităţile şi abilităţile unei femei care poate ar merita să deţină această funcţie. Dar depinde cum ne vom implica noi. Dacă vom demonstra că sîntem o forţă, că putem schimba lucrurile în bine, vor accepta.
Diana Balan: Eu cred că, din moment ce ne-am implicat în politică şi vrem să facem schimbări, trebuie să mergem pînă la capăt. Nu trebuie să existe afirmaţii, gen: pînă aici, mai departe nu pot merge, mi-i frică, nu cunosc domeniul. Trebuie să mergem înainte cu mult curaj şi implicare. Vrem să facem schimbări, dar nu ştiu de ce trebuie să demonstrăm bărbaţilor că sîntem, în anumite cazuri, mai bune.
Cum îi facem pe bărbaţi să-şi schimbe puţin viziunile şi atitudinea faţă de femei?
Lidia Crăciun: Prin insistenţă şi implicare, să le demonstrăm că ceea ce facem noi va avea un efect benefic. Mă bucur că organizaţia noastră de femei a reuşit deja să realizeze multe lucruri frumoase, fapt ce nu poate fi contestat de nimeni.
Claudia Prepeliţă: Pentru a te implica în politică, pentru a te face respectată, e nevoie şi de o pregătire specială. De aceea am participat şi la diverse seminare. E un lucru binevenit, căci revenim acasă mai pline de optimism, mai curajoase, mai puse pe fapte mari.
Nina Movileanu: Sînt de acord, trebuie să studiem în permanenţă. Studiind, avansezi, descifrezi noi enigme pe care cîndva nu ai putut să le descifrezi. Participînd la diverse seminare, ne umplem de mare optimism şi curaj, mai ales că în calitate de experţi, de formatori vin în faţa noastră tot femei. Pentru mine a fost un mare imbold participarea la ultimul congres al PLDM. Preşedintele partidului, Vlad Filat a prezentat un raport amplu, pe care însă nu l-a citit de pe hîrtie. A vorbit, şi a vorbit din suflet. Asta a fost o demonstraţie că lucrurile se fac cu suflet şi cu minte lucidă.

















