PLDM

Vlad Filat a avut o întrevedere cu Preşedintele APCE, Jean-Claude Mignon

E-mail Print PDF

PLDMPrim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Jean-Claude Mignon, aflat într-o vizita oficială în Republica Moldova, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi relaţii cu presa de la Guvern.

În cadrul întrevederii, părţile au făcut un schimb de opinii privind colaborarea bilaterală, fiind remarcat caracterul cordial şi ascendent al acestora. Cei doi oficiali au discutat despre procesele de integrare europeană şi reglementarea diferendului transnistrean şi au trasat noi acţiuni ce vizează agenda bilaterală.

Premierul a mulţumit înaltului oficial pentru vizita efectuată la Chişinău, menţionînd că, aceasta fiind a doua vizită în calitatea sa de Preşedinte APCE, reprezintă un semn bun şi o apreciere a relaţiilor de colaborare dintre Republica Moldova şi Consiliul Europei.

Vlad Filat a transmis gratitudine APCE pentru sprijinul şi asistenţa oferită Republicii Moldova, fapt ce a ajutat la îndeplinirea cu succes a tuturor acţiunilor comune.

Prim-ministrul a trecut în revistă acţiunile desfăşurate de ţara noastră în direcţia integrării europene, precizînd că, pînă la viitorul summit al Parteneriatului Estic, în septembrie 2013, autorităţile moldave vor îndeplini toate angajamentele ce ţin de negocierea Acordului de Asociere RM-UE şi privind Zona de Liber Schimb, Cuprinzător şi Aprofundat.

"Urmează să adoptăm acte normative euroconforme şi să implementăm întreaga agendă de reforme. Sînt obiective ambiţioase, dar realizabile, mai cu seamă că acum avem stabilitatea politică dorită atît de mult", a specificat Vlad Filat.

Totodată, Premierul a subliniat că unul dintre cele mai importante obiective ale Guvernului Republicii Moldova ţine şi de încheierea perioadei de monitorizare a ţării noastre din partea APCE şi trecerea la etapa de post-monitorizare.

În acest context, Vlad Filat şi-a exprimat speranţa că vizita Preşedintelui APCE la Chişinău va oferi şi mai mult dinamism relaţiilor bilaterale, dînd asigurări că Republica Moldova îşi va îndeplini toate angajamentele ce ţin de domeniul electoral, eliminarea cazurilor de tortură, reformarea justiţiei şi construirea statului de drept.

Cei doi oficiali au discutat şi despre reglementarea problematicii transnistrene, Vlad Filat precizînd că în prezent există toate premisele de soluţionare a acestuia. Premierul a accentuat că în acest sens este nevoie de coerenţă, perseverenţă şi de un efort consolidat din partea tuturor participanţilor, inclusiv al APCE.

La rîndul său, Jean-Claude Mignon a menţionat că, odată cu alegerea sa în această funcţie, una dintre priorităţi este şi soluţionarea conflictelor îngheţate, precum şi deschiderea faţă de parlamentele statelor-membre ale CoE.

Preşedintele APCE a subliniat că este adeptul politicii lui Charles de Gaulle, care spunea că Europa este de la Atlantic pînă la Ural, exprimîndu-şi satisfacţia că astăzi Republica Moldova este parte a Europei.

"Din componenţa CoE fac parte 47 de state-membre, însă mai sînt şi state cu statut de observator, dar fiecare stat are particularităţile sale. Există anumite standarde ce urmează a fi îndeplinite, însă, totodată, trebuie să ţinem cont de specificul fiecărei ţări şi de faptul că multe state au cunoscut democraţia acum cîteva decenii. În Consiliul Europei se acordă multă atenţie sentimentului de toleranţă, iar Comisia de monitorizare supraveghează dacă toate actele normative sînt aduse la nivelul standardelor internaţionale", a spus înaltul oficial european.

Jean-Claude Mignon şi-a exprimat speranţa că raportorii Comisiei de monitorizare a Republicii Moldova, care vor sosi la noi în timpul apropiat, vor aprecia eforturile depuse în acest sens de către autorităţile de la Chişinău. El a opinat că ţara noastră reprezintă un model în cea ce priveşte integrarea europeană, accentuînd că CoE trebuie să ia în considerare succesele Republicii Moldova.

Preşedintele forului legislativ de la Strasbourg a apreciat acţiunile reformatoare ale Guvernului moldovean şi ale Prim-ministrului.

"Vă aflaţi în fruntea unui Guvern reformator şi aţi făcut multe lucruri bune şi sper că, odată cu obţinerea stabilităţii politice, veţi progresa şi mai mult pe această cale", a precizat Jean-Claude Mignon.

Preşedintele APCE a accentuat că Republica Moldova reprezintă o prioritate în mandatul său şi l-a invitat pe Prim-ministrul Vlad Filat să efectueze o vizită la Strasbourg. Premierul a acceptat invitaţia, data vizitei urmînd a fi concretizată.

www.moldpres.md

Felicitări

Sincere felicitări cu ocazia zilei de naştere domnului

Marin Veremciuc

membru al Consiliului Politic Naţional al PLDM

Căutare

Autentificare


PRIORITĂŢILE PLDM
PLDM TV
Banner