PLDM

Premierul Vlad Filat a avut o întrevedere cu un oficial al Bundestag-ului german

E-mail Print PDF

PLDM Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Hans von der Marwitz, deputat, membru al Comisiei pentru Alimentaţie, Agricultură şi Protecţia Consumatorului a Bundestag-ului german, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului.

La întrevedere au mai participat viceministrul Agriculturii, Viorel Guţu, şi Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Berthold Johannes. De asemenea, au fost prezenţi şi mai mulţi oameni de afaceri germani, în special din domeniul agricol.

Premierul a mulţumit părţii germane pentru implicare şi atitudinea de care a dat dovadă în relaţiile cu Republica Moldova. Vlad Filat a menţionat că relaţiile politice sînt foarte importante, însă cele economice sînt determinate, iar atragerea cît mai multor investitori germani în ţara noastră este un obiectiv important.

"Avem nevoie de investiţii durabile. Companiile germane care activează în ţara noastră sînt importante ca pondere şi exemplare în activitatea lor. Pentru noi este foarte important ca asemenea companii să vină în Republica Moldova în număr cît mai mare", a spus Vlad Filat.

Premierul a precizat că un domeniu prioritar în care sînt necesare cît mai multe investiţii este cel agricol.

Hans von der Marwitz a menţionat că se află în vizită în ţara noastră de două zile şi a reuşit să viziteze atît localităţi din nordul, cît şi din sudul ţării, reuşind astfel să-şi creeze o impresie despre agricultura din ţara noastră.

Oficialul a mai spus că a venit în Republica Moldova la invitaţia ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov. Totodată, Hans von der Marwitz a lansat o invitaţie responsabililor din domeniu, dar şi agricultorilor, să viziteze Germania pentru a prelua din experienţa colegilor germani.

www.moldpres.md


PRIORITĂŢILE PLDM
PLDM TV
Banner