PLDM

Vlad Filat a avut o întrevedere cu o delegaţie de businessmeni din Japonia

E-mail Print PDF

PLDM Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu o delegaţie a oamenilor de afaceri din Japonia, condusă de Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Japoniei în Republica Moldova cu sediul la Kiev, Toichi Sakata, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi relaţii cu presa de la Guvern.

Din delegaţie au făcut parte conducerea companiilor "Toyota", "Mitsubischi Corporation", "Panasonic" , "JTI Marketing&Sales", Marubeni Corporation, "MITSUI&Co", "Sumitomo Corporation Central Eurasia". Aceste companii au reprezentanţe la Kiev, dar nu şi în Republica Moldova, cu excepţia "JTI Marketing&Sales". Scopul vizitei în Republica Moldova este de a studia posibilităţile investiţionale existente în ţara noastră.

Vlad Filat a adresat Ambasadorului japonez mulţumiri şi recunoştinţă pentru suportul sincer, necondiţionat şi constant pe care Guvernul Japoniei îl acordă ţării noastre. Premierul a mulţumit delegaţiei japoneze pentru interesul faţă de Republica Moldova. Prim-ministrul a menţionat că îşi doreşte aprofundarea cooperării cu Japonia, ţara noastră fiind interesată în atragerea investiţiilor.

Vlad Filat a vorbit despre perspectivele Republicii Moldova, menţionînd că Republica Moldova are regim liber de comerţ cu statele CSI, iar din 2013 va deţine regim liber de comerţ şi cu statele membre ale Uniunii Europene.

"Consider că este o perioadă propice nu doar pentru a discuta despre proiectele ce pot fi lansate în ţara noastră, ci şi de a acţiona. Republica Moldova are nevoie de tehnologii avansate, iar Japonia deţine o experienţă extrem de bogată în acest sens. Ţara noastră este prea săracă pentru a implementa tehnologii învechite, de ieri. Noi ne dorim să investim în tehnologiile de mîine pentru a recupera timpul pierdut", a precizat Vlad Filat.

Prim-ministrul a dat asigurări de toată deschiderea din partea Guvernului faţă de investitorii care doresc să vină în ţara noastră, menţionînd că Republica Moldova depune toate eforturile pentru a crea un mediu investiţional cît mai favorabil. Premierul şi-a exprimat regretul că foarte puţine companii japoneze au reprezentanţe în Republica Moldova, exprimîndu-şi aprecierea faţă de calitatea produselor japoneze.

Toichi Sakata a mulţumit Premierului pentru timpul acordat, menţionînd că Guvernul Japoniei apreciază eforturile depuse de Vlad Filat în fortificarea cooperării dintre Republica Moldova şi Japonia. Ambasadorul a menţionat că vizita oamenilor de afaceri japonezi este determinată de interesul acestora faţă de economia ţării noastre. Toichi Sakata a menţionat că oamenii de afaceri au avut mai multe întîlniri eficiente, inclusiv cu ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, şi cu cel al Sănătăţii, Andrei Usatîi.

Toichi Sakata şi-a exprimat speranţa că această vizită va duce la aprofundarea cooperării între cele două ţări, în mod special, la capitolul business.

"Este foarte important ca economia Republicii Moldova să fie integrată în economia mondială, iar oamenii de afaceri din Japonia pot să ajute în acest sens", a spus diplomatul japonez.

Un subiect al discuţiei a vizat şi proiectele ce urmează a fi lansate în domeniul medical. În acest sens, interlocutorii au optat nu doar pentru utilizarea tehnicii japoneze, ci şi a tehnologiilor din această ţară. Prim-ministrul a precizat că acest domeniu este unul prioritar pentru ţara noastră, scopul de bază fiind asigurarea cetăţenilor cu servicii medicale de calitate.

www.moldpres.md

Felicitări

Sincere felicitări cu ocazia zilei de naştere domnului

Victor Cerevatîi

membru al Consiliului Politic Naţional al PLDM

Căutare

Autentificare


PRIORITĂŢILE PLDM
PLDM TV
Banner