Infrastructura şcolară - în continuă dezvoltare

PLDM Copiii din satul Cigârleni, raionul Ialoveni vor putea merge la o şcoală nouă, cel târziu, peste un an, astăzi fiind sfinţită temelia viitorului gimnaziu. Pentru construcţia gimnaziului au fost preconizate 27 milioane de lei. La ceremonia desfăşurată cu această ocazie, primarul localităţii, Grigore Dupvala, a menţionat că satul 30 de ani aşteaptă să aibă o şcoală şi iată că, în sfârşit, cu sprijinul nemijlocit al lui Vlad Filat şi al PLDM, s-a ajuns în momentul în care sursele financiare pentru demararea construcţiei au fost identificate şi fundamentul edificiului a fost clădit. Primarul şi-a exprimat încrederea că vor fi găsite şi mijloacele necesare pentru finalizarea construcţiei în termen cât mai optim.

Liderul PLDM, Vlad Filat, prezent la ceremonia de sfinţie a temeliei, a specificat că, spre sfârşitul lunii decembrie a anului viitor, gimnaziul urmează a fi deja dat în exploatare. La fel, Vlad Filat i-a asigurat pe cei prezenţi că PLDM va continua procesul de modernizare a sistemului educaţional.

„Educaţia rămâne a fi pentru PLDM prioritatea numărul unu. Suntem în plin proces de construire şi reconstruire a şcolilor, grădiniţelor, investim mult în procesul educaţional ca atare, mă refer aici la Codul Educaţiei, la alte legi care urmează să ofere eficienţă procesului de studii, la condiţiile de muncă pentru profesori, la majorarea salariilor care trebuie să continue. Şi pe viitor vom fi implicaţi plenar în finalizarea reformelor în domeniul educaţiei pentru ca, spre sfârşitul anului 2016, toată infrastructura şcolară să fie modernizată, să fie una europeană", a spus Vlad Filat.

Deputatul PLDM, Anatolie Dimitriu, a specificat că, de câte ori venea la întâlnire cu sătenii, principala problemă şi dorinţă expusă de ei era construcţia unui gimnaziu.

„Mi-aţi tot spus că, timp de 30 de ani, au venit în sat diferiţi politicieni care v-au promis să vă rezolve problema şcolii, dar niciunul nu s-a ţinut de cuvânt. Iată că astăzi vă puteţi convinge că promisiunile noastre nu sunt vorbe goale şi ceea ce am promis – realizăm", a opinat Dimitriu.

Şi directorul şcolii, Afanasie Ţurcanu, a recunoscut, la rândul său, că trăieşte un moment emoţionant.

„Visul meu, al copiilor, al locuitorilor satului este pe cale de a se realiza. Condiţiile în care activăm acum sunt extraordinar de grele: nu avem nici sală de sport, nici cantină, nici măcar o încăpere în care profesorii să se recreeze sau să se pregătească de lecţii. Dar, vă asigur, că şi elevii, şi profesorii noştri merită o şcoală europeană, cu condiţii moderne. Sunt sigur că, atunci, vom demonstra rezultate şi mai bune. Vă mulţumim că ne realizaţi visul", a spus Ţurcanu.

Gimnaziul de la Cigârleni va avea o capacitate de 320 de locuri.

c_390_300_16777215_00_images_stories_stiri_august2014_pldm2sept14a1.jpg

c_390_300_16777215_00_images_stories_stiri_august2014_pldm2sept14a2.jpg

c_390_300_16777215_00_images_stories_stiri_august2014_pldm2sept14a3.jpg

c_390_300_16777215_00_images_stories_stiri_august2014_pldm2sept14a4.jpg